La marginea unei păduri dese, departe de orașe și de zgomotul lumii, se afla o casă micuță din lemn, cu ferestre mari și perdele albe care fluturau la fiecare adiere. Aceasta era casa Linei, o tânără care găsise fericirea în simplitate. Casa ei era înconjurată de o grădină plină de flori sălbatice, ierburi aromatice și câțiva pomi fructiferi. În această lume mică și fermecătoare, Lina trăia alături de cei doi prieteni ai săi: Max, un golden retriever vesel și loial, și Umbra, o pisică neagră misterioasă, cu ochi care păreau să ascundă secrete vechi de sute de ani.
Dar ce făcea cu adevărat specială casa Linei nu erau doar căldura și armonia care domneau acolo, ci faptul că în jurul casei veneau mereu musafiri neașteptați. O vulpe cu blana roșie, pe care Lina o numise Vix, obișnuia să-și facă siesta sub tufele de levănțică. Un cerb falnic, pe care Lina îl alinta Felix, se apropia în fiecare dimineață să guste din merele căzute în grădină. O bufniță înțeleaptă, cu penajul cenușiu, stătea cocoțată într-un stejar bătrân din apropiere, iar Lina o numise Iris. Iar gaița albastră, Gigi, părea să aducă mereu vești din pădure, scoțând sunete vesele în timp ce zbura dintr-un copac în altul.
Lina nu știa cum se întâmplase acest miracol. Poate că energia locului, poate sufletul ei bun sau simpla liniște atrăgeau animalele spre casă. Cert era că în fiecare zi, casa din pădure părea să devină un sanctuar al armoniei dintre om și natură.
Într-o noapte, însă, armonia avea să fie tulburată. Lina a fost trezită de lătratul alert al lui Max. Umbra stătea pe pervaz, privindu-l atentă. În pădure se auzeau foșnete și trosnete neobișnuite, ca și cum cineva sau ceva ar fi căutat să ajungă la casă. Fără să-și piardă calmul, Lina și-a luat lanterna și a ieșit pe verandă. Acolo, în lumina lunii, a văzut o umbră mare care se mișca printre copaci. Max era deja în alertă, iar Gigi, gaița, scotea sunete agitate dintr-un stejar apropiat.
Umbra a pășit în lumina lunii, dezvăluind o creatură pe care Lina nu o mai văzuse niciodată: un lup argintiu, cu ochi de chihlimbar. Deși lupii erau rari în zonă, Lina nu a simțit frică. În schimb, a simțit că acest lup avea un mesaj pentru ea. O clipă întreagă, privirile lor s-au întâlnit, iar în acel moment, Lina a simțit un val de emoții inexplicabile – tristețe, dor și o chemare misterioasă.
Lupul nu a rămas mult. După ce a privit-o fix, a dispărut în pădure, lăsând în urma sa doar liniștea nopții. A doua zi dimineață, Lina a descoperit urme adânci în grădină, care duceau spre pajiștea din spatele casei. Ceva o îndemna să urmeze acele urme, iar astfel a început o aventură care avea să o ducă mai adânc în pădure și mai aproape de secretele ei ascunse.