Sari la conținut

Fotografia, arta de a surprinde clipa

Am început să fac poze prima oară cu telefonul mobil, ca orice Millenian în anii 2000. Apoi am trecut la o cameră compactă de la Nikon Coolpix, una simplă pentru călătorii. M-a ajutat să imortalizez o multitudine de momente speciale, unele dintre ele am să le împărtășesc aici. Abia apoi am ajuns să cumpăr un Samsung NX Mini pentru că îmi doream să fac vloguri și poze mai bune. Iar de acolo am redescoperit iarăși Nikon cu un DSLR potrivit dar și camerele celor de la Canon pe care le folosesc în prezent.

Chiar dacă am ajuns să fac fotografie la un alt nivel, păstrez un loc special în inima mea pentru pozele de la începuturi. Pentru că mi se pare că acelea îți definesc oarecum stilul. Arată o frântură din personalitatea ta, chiar dacă aparent pozezi ceva ce se află în afara ta: oameni, animale, plante sau clădiri.