Sari la conținut

Mixed media ilustrații în diverse tehnici tradiționale – partea întâi

  • de
mixed media ilustratii

Mixed media ilustrații în diverse tehnici tradiționale, o parte din aceste ilustrații au apărut inclusiv la expoziția mea din 2015 la Casa de Cultură Traian Demetrescu. Sunt lucrări mai vechi, dar pentru mine sunt un reper important.

Ele mă definesc, îmi sunt tipice. De foarte multe ori mi s-a spus că n-aș avea un stil anume și cred că acum sunt în măsură să spun clar că am unul. Uitându-mă înapoi la aceste lucrări, este cât se poate de limpede.

Mixed media ilustrații în diverse tehnici tradiționale

O să încerc să vă vorbesc despre fiecare lucrare în parte, elementele folosite și conceptul din spatele lor. Unele dintre ele au fost cumpărate, așadar originalul nu mai poate fi pus la dispoziția cuiva. Însă există posibilitatea unui print. Pentru asta îmi puteți cere acordul oricând și vom discuta despre preț.

Îmi rezerv dreptul de a nu dori comercializarea acestor lucrări fără acordul meu scris.

RED SOUL

red soul

Lucrarea se numește RED SOUL sau suflet roșu. Am lucrat destul de multe zile la ea și am avut răbdare să adaug toate acele elemente sau hașuri. Inclusiv acel mac, singura pată de culoarea din toată lucrarea.

Floarea este cumva sufletul lucrării, în ciuda alegerii unui personaj. Macul este acel suflu de viață care vine și dă vivacitate. În rest am folosit liner cu gel de la Signo, caricoci si acuarelă pe format A4. Este printre puținele mixed media ilustrații pe care le ador. Originalul se regăsește în posesia mea. Așadar oricând doriți o negociere pentru acesta, mă puteți contacta. Există Facebook sau formularul de contact de pe site.

LAST HOUR

time illustration in watercolor

Last Hour sau Ultima oră, ilustrație în acuarelă și creion 2B, pe coală A4. Timpul este uneori seducător, ne minte că este cât se poate de suficient, dar atunci când tragem linie, realizăm că de fapt s-a pierdut undeva într-o lume necunoscută.

Este vina noastră. Adesea trăim în trecut sau în viitor. Niciodată nu vedem prezentul și nu îl savurăm așa cum ar trebui. Suntem pe pilot automat. Măcinați de griji pe interior, ne uităm cu grijă la ce va fi. Am uitat tot ce a fost și nu învățăm nimic din asta…

Această lucrare a fost vândută, originalul nu se mai află la mine, dar oricând puteți avea un print al ei.

BORDERLINE

linia de demarcatie ilustratie

Borderline sau Linia de demarcație. Este o lucrare pe carton A5 și nu se mai află alături de mine. A fost concepută folosindu-mă de acuarelă și creion 2B.

Are câteva elemente ezoterice, altele spirituale, depinzând de perspectiva fiecărei persoane și cum alege să interpreteze lucrarea. Eu mi-am dorit să evoc puterea de viziune și intuiția, cum ne ajută să facem sau nu alegeri. Poate că stagnăm sau poate că avansăm, precum un fluture gata să iasă din cochilie.

Printul ei vă stă la dispoziție oricând. Precum și alte mixed media ilustrații care vă fac cu ochiul. Pun intended.

NANI MO NA YO – THERE IS NOTHING HERE

nani mo nai yo

O lucrare inedită inspirată de o expresie din japoneză: Koko ni ha nani mo na yo, care înseamnă Nu este nimic aici.

Și hai să vă explic de ce este totuși ceva AICI.

Adesea acele hățișuri ale vieții sau lucrurile care ne copleșesc devin atât de mari, ne înlănțuie sau ne înrădăcinează. Și nu le mai vedem. Ajungem să considerăm că ele nu mai sunt și că nu mai este nimic aici. Că este un vid pe care îl tot umplem cu câte ceva de care nu avem nevoie. Dar tot timpul a fost ceva acolo. Ceva ce n-am rezolvat.

Lucrare pe coala A4, în acuarelă, creion 2B și liner negru. Originalul vă stă la dispoziție.

THE WINDOW

the window watercolor illustration

O lucrare foarte veche, de la finalul liceului. Asta ca să observați că stilul meu nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor.

Pe coală A4 am folosit cerneală și acuarelă. Ar trebui repetată experiența. Nu este cea mai minunată lucrare a mea din categoria mixed media ilustrații, dar o ador. Consider că este esențială în definirea stilului meu și de aceea se află aici.

Fereastra sau The window vrea să fie acea punte de legătură dintre eu și interior. O explorare de sine, dacă vreți. Nu mai am originalul, dar pentru print vă stau la dispoziție oricând.

WILD

mixed media

Sălbăticie. Coală A4, pix albastru și foarte multă răbdare. Ador să fac astfel de elemente. Avem și originalul, în cazul în care doriți.

TOO MUCH SMOKE FOR NOTHING

lucrari mixed media exemple

Prea mult fum pentru nimic. Sincer, am uitat cum se numea lucrarea, dar văzând-o mi-a venit în cap acest titlu. De ce? Păi sigur veți încerca să deslușiți o idee, un concept sau ce a vrut să spună artistul….

Nu. Nicidecum. Lucrarea a fost concepută din greșeală. Am făcut un baground care mi se părea urât, astfel am adăugat ceva și mai urât peste. Și mi-a plăcut urâțenia asta. Ce am vrut să spun cu ea? Ce vreți voi…

Tempera chinezească și cerneală pe coala A4. Originalul este încă la mine și este la fel de vesel ca la începuturi.

THE EGG

ilustratii mixed media

The egg, oul, misterul universal. Este o lucrare A4 în care am folosit de toate: acuarelă, carioci, liner și un șablon pentru desenarea elementelor de fundal. Originalul este încă la mine, așadar mă puteți contacta oricând pentru el.

THE PASSION

pasiunea

Pasiunea, cred că se subînțelege și nu trebuie să vă explic eu prea multe. Pasiunile adesea, ne pot consuma pe interior. Pot fi iubire dar și ură. Pot fi demoni, dar și îngeri în același timp.

Lucrare pe coală A4, în acuarelă și creion. A fost înhățată de cineva pasional așa că originalul nu mai este la mine. Printul însă, îl putem face oricând. Just say when.

THE ORPHAN

mixed media ilustratii orfanul

The orphan sau Orfanul. O lume întunecată, dar totuși plină de viață.

O lucrare mixed media ilustrații pe o coală roșie de mărime A4 și că am consumat 2 linere lucrând la ea. Asta așa ca idee, când cumpărați ceva de la artiști, să știți că lucrările nu se fac doar cu har divin. Mai sunt și consumabile implicate. Ce neobrăzare, așa e?

Avem originalul, dacă vi se potrivește.

POPPIES

mixed media ilustrații

O lucrare mixed media ilustrații pe pânză de mărime A4. Îmi plac macii, probabil ați observat asta deja.

Aici am folosit acuarelă și carioci, pentru a da o culoare de roșu mai aprins, care este tipică macilor.

AUTUMN INSPIRATIONS

autumn cute illustrations

Ceva simplu și simpatic, inspirat de Pinterest. Așa ca de final. Pentru că m-am hotărât să despart această postare legată de mixed media ilustrații în două părți. Mai am încă jumătate de lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *